Mărturii post-avort - Gabriela

Am auzit bătăile inimii. Foarte frumos... Era seară. Venisem de la servici și am cumpărat un test de la farmacie, l-am făcut, și a ieșit pozitiv. L-am sunat pe prietenul meu. În momentul acela eram amândoi de acord că vom ține copilul. După care el s-a răzgândit, nu se simțea pregătit, îl scotea din ritmul lui de viață, și să ne mai gândim, că există alte soluții. Pentru mine însă avortul nu era o soluție, ci un mare Nu.

Au urmat discuții și discuții, și momente în care se răzgândea și spunea că o să avem un copil, după care după câteva zile spunea că nu e pregătit, nu o să avem un copil. A aflat și mama. Nu a avut curajul să mă confrunte, și să-mi spună: „Știu că ești însărcinată, hai să vorbim”, ci a spus: „Am avut un vis negru, am visat că ești însărcinată. Ai grijă să nu se întâmple lucrul acesta, Gabriela, că dacă se întâmplă, eu o să mor.”

În ziua avortului, luni 11 februarie, sarcina avea 11 săptămâni. Vineri am luat decizia, atunci a fost ultimul telefon de la prietenul meu în care mi-a spus că nu poate primi copilul. Știam că sarcina era deja dezvoltată și mare, și era atunci sau niciodată. Și luasem decizia aceasta, că o să fac avort, cu toate că eu nu doream acest lucru.

Nu am stat acasă, ci am plecat să stau la verișoara mea. În acele două zile mi s-a întins o mână de ajutor. Părinții verișoarei mele mi-au zis: „Te ajutăm noi, nu face asta, te ajutăm noi”... Dar eu nu am auzit. Luasem o decizie care nu era a mea, dar eu o făceam, nimeni altcineva, și nimeni nu m-a impins cu forța să fac asta.

Luni dimineața m-am trezit și m-am urcat în mașină ca un robot. Nu-mi aduc de nimic aminte, decât că ningea. Am ajuns la spital, am găsit ușa doctorului, a cabinetului unde se făceau avorturi. Era agitație la ușă, multă lume, multe fete. M-am așezat la coadă, am plătit, nu mai știu cât, cred că mi s-a dat și chitanță...

Singura întrebare care mi s-a pus în momentul acela, legată de decizia mea, a fost după ce doctorul începuse să își facă treaba. De ce nu înainte? De ce nu a întrebat nimeni înainte?

Am simțit tot. O durere interioară, fizică și sufletească. Ca și cum un cuțit a intrat în tine și a tăiat tot, tot ce găsea în cale. Nu puteai să zici stop, și chiar dacă spuneai, ce rezolvai? Și nu se mai termina. Și durea, și dura. Și încontinuu simțeai cum trage din tine... ca să aud cuvintele doctorului spunând: „Of, e o sarcină bine dezvoltată”...

După ce au terminat ce aveau de făcut, asistenta m-a luat de mână și m-a dus într-un salon unde erau foarte multe paturi unul lângă celălalt, și foarte multe fete. Și toate stăteau pe burtă, toate trecuseră prin procesul acesta. Foarte multe plângeau, ca și mine de altfel. Motivul pentru care plângeam nu era durerea fizică prin care trecusem, ci probabil că ne dădeam seama prea târziu de cât de prostănace și naive am fost. Aș fi vrut să fi văzut acel salon înainte, aș fi fugit de asta.

După avort, m-am simțit oribil, fără sens. Nu știam cine sunt, ce vreau să mai fac, ce-mi doresc...

După ce am fost la doctor, i-am trimis un mesaj prietenului meu, și i-am zis: „Gata, poți fi fericit, am terminat”. Nu m-a sunat atunci. N-a zis nimic. După două zile după ce am făcut avortul, prietenul meu a zis să ne despărțim, nu mai putem continua relația. N-am înțeles de ce, eu făcusem avortul ca să se păstreze relația...

A rămas un gol, o rană, o cicatrice care nu mai trece niciodată. Și mă bucur că nu se vindecă cicatricea asta, pentru că nu vreau să mai trec prin asta vreodată. O să îmi aducă aminte cicatricea asta de ce am făcut. Acum, când mă uit în spate, motivele mi se par ridicole. Aveam 25 de ani, eram o femeie în toată firea...

Îmi pare rău pentru ea, pentru că a ajuns în burta mea. Putea să ajungă în burta altei mame care nu ar fi făcut lucrul acesta. E o greșeală pe care nu pot s-o repar. Nu am cum.

Marturie produsa de Asociatia ProVita Bucuresti. Folosita cu permisiune. Mai multe marturii: http://rupetacerea.ro/

Călătoria - 10 pași spre vindecarea după avort

Asociația Pro-Vita București ajută atât persoane cât și familii să depășească complicațiile emoționale și psihologice apărute în urma unui avort. Programul de consiliere pe care îl propune, special destinat recuperării post-avort, poartă numele „Călătoria”, și se concentrează pe vindecarea rănilor interioare, iertarea de sine, repararea relațiilor interumane și regăsirea unui sens al vieții. Particularitatea acestui program constă în abordarea specifică psihoterapiei ortodoxe.

Puteți găsi o listă cu centre în toată țara la adresa: www.provitabucuresti.ro/docs/centre.consiliere.criza.de.sarcina.romania.pdf

PRO-VIAȚĂ - O sinteză despre problema avortului și abandonului

Deși 98% din români se declară creștini, și absolut toate confesiunile creștine definesc avortul ca fiind păcat, un studiu din 2007 a constatat că 50% din românce au făcut cel puțin un avort în viață. Țara noastră este în fruntea Europei și ocupă un îngrozitor loc 2 în lume la numărul de avorturi pe cap de locuitor. Ca și creștini, nu suntem chemați să judecăm femeile ce fac avort, ci să acționăm pentru prevenirea păcatului și pentru restaurarea societății prin dragoste. Un articol-sinteză despre problema avortului și a abandonului, și despre răspunsul creștinilor la aceste lucruri.

Citeste mai departe